Pentru pacienții clinicii

+40 746 171 273

Consiliem online sau telefonic

Experiența la stomatolog poate fi plăcută. Începe cu o consultație.

2 video cover mic

Orar zilnic

  • Luni - Vineri8:00 - 18:00
  • Sâmbătă8:00 - 18:00
  • DuminicăInchis

CINE SUNTEM

Dr. Iulia Groza

Înțeleg frica pacienților de a lua decizia să vină la cabinet, mai ales când au dureri. Aș vrea să știe dinainte că sunt pe mâini bune, că acordăm timp pentru acomodare și mai ales îi susținem cu grijă și atenție.

Mi-am ales domeniul acesta pentru că pot face o îmbunătățire reală și imediată în sănătatea dentară a unui pacient. Progresul tehnologic atât de rapid ne oferă întotdeauna soluții din ce în ce mai bune iar pe mine ca medic mă menține mereu interesată cu atât de multe materiale și instrumente noi ce mă ajută să îmi îmbunătățesc tehnica.

  • 10 ani de experiență
  • Specialist endodont
  • Stomatologie generală
  • Cursuri de specialitate

Specialist endodont

Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațeganu", Cluj-Napoca

CINE SUNTEM

Dr. Aura Bodea

Da, suntem gemene și gândim la fel, dar ne si completam, caci avem domenii diferite de specialitate.
Cel mai mare avantaj este că suntem relaxate la muncă, știm ce planuri de tratament au pacienții noștri, ne ajutăm și la serviciu și acasă. In meseria noastră este important sa avem o atmosfera plăcută la serviciu, caci poți transmite starea ta de bine pacientului, iar daca reușești să faci asta ședința e relaxantă și noi putem sa ne bucuram de o zi de munca satisfăcătoare.
  • Simpozion Internațional Perio Transilvania
  • Congresul Internațional de Parodontologie
  • Prevenție stomatologică
  • Specialist parodontolog

Specialist parodontolog

Clinica Dent Protect

Servicii de specialitate la Dent Protect

Ne dorim sa putem acoperi absolut orice nevoie stomatologica. De aceea avem colaboratori si specialisti in domeniu pentru interventii ce nu se regasesc sub expertiza noastra.

Chirurgie

Ramura stomatologiei ce rezolvă complicațiile dentare. Manoperele chirurgicale pot fi de natură: buco-maxilo-facială, dento-alveolară, oro-maxilo-facială sau parodontală.

Endodonție

Tratamentul pentru păstrarea pe termen lung a dintelui în condiții de bună funcționare și sănătate, folosind tehnologii ce asigură o calitate avansată a actului medical.

Implantologie

Rezolvarea problemelor cauzate de lipsa dinților cu ajutorul implanturilor dentare. Implantul este un șurub de titan ce va fi inserat în os, fiind ulterior acoperit de o coroană dentară.

Odontologie

Terapia cariilor dentare implică studiul, diagnosticul și prevenția împreună cu tratamentul bolilor cavității bucale. Acest tip de terapie restabilește integritatea dinților naturali.

Paradontologie

Specialitatea stomatologică ce se ocupă cu tratarea bolilor gingiei și a osului sau țesuturilor de susținere a dinților în os, prin diverse tehnici chirurgicale.

Pedodonție

Medicina dentară pediatrică ce se ocupă cu tratarea problemelor apărute la dantura copiilor, avănd în vedere atât dinții de lapte cât și cei permanenți.

Ortodonție

Ortodonția este o ramură a stomatologiei moderne care are ca specialitate alinierea dinților în poziția lor ideală, prin folosirea aparatelor ortodontice.

Protetică

Aria stomatologiei care se ocupă cu reconstrucția dentiției cu ajutorul unor proteze biocompatibile. Specialitatea cuprinde două sub-domenii: protetică dentară și protetică maxilo-facială.

Estetică dentară

Această specializare se adresează persoanelor care doresc să aibă dinți sănătoși, frumoși și armonizați, având ca servicii îndreptarea, refacerea formei sau albirea dinților.

5

EXPERTI ACREDITAȚI

11

SERVICII SPECIALITATE

5

CONFERINTE DE SPECIALITATE

400 +

PACIENTI TRATATI

echipa completa

Echipa noastră

O echipă completă pentru toate nevoile pacienților.

Ne-am dorit să formăm o echipa completă și de încredere, care poate să abordeze în orice moment problemele din toate ariile stomatologiei. Pacienții vin la noi în diverse stadii ale afecțiunii, iar noi le facem o imagine de ansamblu a necesităților de tratament. Cel mai important e ca la finalul terapiei să nu mai ajungă în situația în care se aflau la prima întâlnire.
Mesajul pentru pacient este de a urma pașii propuși, cu focus pe prevenți și cu informarea despre ceea ce poate să facă acasă pentru a-și asigura atenția necesara sănătății orale pe termen lung.

Servicii complete

Intervenții de specialitate

Soluții customizate

Comunicare interdisciplinară

PENTRU DINȚI SĂNĂTOȘI

Grija față de dantura ta,
Începe de la tine

CONSULTAȚII ONLINE

Cere-ne o consultație online

Homepage 1